Suntem convinşi că prin iniţiativă, dorinţă, muncă, perseverenţă, prin îmbinarea eforturilor şi a mecanismelor de sprijinire, am reuşit să fim aproape de cei lipsiţi de mângâiere.

Ştim că toţi copiii se nasc nevinovaţi şi buni, că fiecare copil este deja unic şi special şi vine pe lume cu destinul propriu. Este un sâmbure, dar care nu produce roade, fără a i se hrăni procesul de creştere natural şi unic. Nu suntem chemaţi, sub nici o formă, sa-i transformăm în ceea ce noi credem că ar trebui să devină, dar avem responsabilitatea de a-i sprijini cu înţelepciune prin acele căi, care le scot în evidenţă însuşirile.
Societatea şi modul în care aceasta influenţează copiii, cu toate neajunsurile sale de tip socio-economic: sărăcie, alcoolism, violenţă domestică, sarcini nedorite, lipsa locurilor de muncă sau a unui adăpost etc., este o componentă pregnantă în educaţia copiilor, la care există soluţii legiferate, dar în cea mai parte ele îşi găsesc rezolvarea în familie, prin rolul părinţilor. Însă celor cărora le lipseşte însăşi familia, nu putem permite a-i neglija în a le asigura un mediu adecvat dezvoltării. Deja ei au suferit un abandon. Simţim durerea lor şi suntem îndreptaţi să acţionăm astfel încât nevoile acestora să fie acoperite.

Copiii au nevoie de îngrijire atentă, de o alimentaţie corectă ca să crească mari şi sănătoşi, dar au nevoie zilnic de armonie, de stimulare a capacităţilor, de dragoste şi ataşament ca să poată vedea lumea în toate culorile ei. Au nevoie de o casă, de părinţi inimoşi. Fiecare copil are nevoie de o familie, de o lume în care visele se împletesc cu realitatea pentru ca lucrurile în care cred din inimă să devină posibile !

Copiii care încă trăiesc în instituţii nu pot face faţă experienţelor de viaţă, se simt depăşiţi pentru că nu percep o suficientă siguranţă. La asta se adaugă un sentiment de frică constantă, care îi copleşeşte. Toate aceste pot duce la instabilitate emoţională, o slabă capacitate de a-şi controla sentimentele şi o capacitate scăzută de a înţelege lumea înconjurătoare. Copiii se retrag într-o lume interioară exclusivă, în care îşi dezvoltă propriile modalităţi de a înţelege lucrurile şi persoanele, care riscă să fie percepute ca duşmani datorită  rupturii de propria lor familie. Confruntarea dintre mediul în care trăiesc şi problemele de viaţă este extrem de dură şi istovitoare. Apar probleme în a înfrunta provocările vieţii, pentru că preocuparea lor principală este de a încerca să supravieţuiască la nivel emoţional. Sunt distraşi de această interminabilă căutare a siguranţei şi sentimentului de apartenenţă.
De aceea, specialiştii DGASPC Mureş au încercat să fie aproape de toţi copiii aflaţi la nevoie oferindu-le sprijinul în funcţie de necesităţile fiecăruia.